joi, 20 august 2015

Adică, la fel



Desigur, a trecut atâta vreme, că săraca Amo nici nu ştia dacă să se mai uite în urma ei. Mult timp a trăit cu impresia că şi-a pierdut ceva, dar nu-i lipsea, de fapt, nimic. Era totul la locul lui. Bine, nu mai punem la socoteala  cercelul pe care îl rătăcise în piaţa cu fructe, unde se ducea zilnic doar să miroasă chiparoasele. Aşa că uneori se consola spunându-şi: "cu toţii pierdem la un moment dat un cercel pentru care suntem în stare să ne punem şi urechea pe asflat, ca să-l căutăm şi să-l atârnăm la loc, nu? " Şi gata, nu l-a mai căutat. A rămas cu un singur cercel şi basta, " unele lucruri sunt făcute să nu stea în pereche, înţelegi?" se certa cu câinele, Pedro.
Amo iubea dimineţile şi ura gândacii.  Când observa  mersul lor dibace şi tiptil, se neliniştea. Vedea cum fug mereu de ceva sau se duc grăbiţi nuştiunde. "Şi nu numai că fug, dar parcă ştiu precis şi încotro se îndreaptă."
Amo trăieşte totul ca şi cum se naşte perpetuu după somnul de noapte. Nicidecum nu e obosită, vrea să rişte să vadă cum e dacă înveţi să-ţi doreşti fix ce ai acolo, sub adăpostul tău. "Libertatea e înăuntrul tău, Pedro", îi spune bişonului său în timp ce acesta o apucă de furou până -l face zdrenţe.
Uneori încearcă o cană de cafea să o readucă de unde a pornit la drum şi îşi asumă riscul să meargă prin praf, înapoi doi paşi. Mereu îşi spune că dacă nu-şi asumă riscuri, mai multe riscuri îşi asumă, de fapt, aşa că se lasă dusă aievea şi printre ce nu-i convine. I se rupe inima. "Mai bine ruptă decât moartă", aşa repetă într-una, ca pe o rugăciune sacră şi dulceagă. Mai bine. Curăţă cartofii plini de vreme şi învaţă să-i prajească din nou.  Are o problemă cu prăjelile fiindcă Amo nu ştie să ardă, de fapt. Ea mocneşte zilnic, dar nu arde, nu termină. Mă rog, face cartofii ca să înveţe de la ei cum să treacă prin foc şi să rămână întregi, arsurile purifică. Zice că nimic din lumea asta nu e mai frumos decâ să înveţi lucruri banale dar pe care să le duci dincolo de anost. Nu e cazul cartofilor, ci al chestiilor mai sensibile, spune ea, acolo stă de fapt, geniul, creativul.
Nu ştiu dacă e conştientă, dar Amo are o forţă care poate răpi un ocean într-o cochilie de melc doar pentru ca vrea să asculte marea. Nu s-a spus niciodată că a făcut asta, dar o cred în stare.
Plânge. Mai ales când îşi face timp pentru lucruri banale, cum ar fi  să vadă două furnici făcând dragoste sau două valuri care fac trânte, sumo sau ce-or face. În timpul somnului, păstrează câteva detalii încriptate pe scoarţa sufletului, mirosuri mai ales, gesturi, restul le uită. Faceţi loc, se apropie. O aud cum vorbeşte bezmetic despre hărţi şi spaţii şi spune că azi nu ştie unde s-a trezit.
Murmură un poem " Viaţa mea ar fi fost mai simplă dacă /poate/ nu te cunoşteam/ Dar atunci n-ar fi fost/ Viaţa mea."
 E abia devreme, aşa că
daţi-i timp,
daţi-i timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu